interventii chirurgicale

fractura distală de humerus

Se folosesc o varietate destul de mare de tehnici chirurgicale pentru a stabiliza o astfel de fractură: de la placă cu șuruburi fixată intern, la fixări externe, toate având ca rol stabilizarea fracturii și împiedicarea deplasării capetelor osoase.

Principalul obiectiv al recuperării este de a mobiliza articulația cât mai repede fără a cauza complicații ulterioare ce pot duce la tratament chirurgical ulterior.

Managementul tratamentului kinetoterapeutic va fi făcut împreuna cu chirurgul ce recomandă reluarea mișcărilor de pronație și supinație doar după confirmarea radiologică a fixării osoase.

epicondilita (cotul tenismenului)

Tratamentul chirurgical pentru această afecțiune se ia în considerare doar în cazurile dizabilitante, sau în formele cronice foarte persistente.

Intervenția chirurgicală are ca scop alungirea structurilor mio-tendinoase. Există atât varianta de intervenție deschisă (clasică) cât și varianta artroscopică (minim invazivă)

După intervenția chirurgicală, se poate imobiliza segmentul într-o orteză mobilă timp de 2-3 zile iar după maxim 10 zile este important sa se înceapă kinetoterapia pentru a câștiga amplitudinea completă a mișcării. Kinetoterapia urmăreste creșterea forței musculare și reluarea activității sportive după 50 de zile de la intervenție.

fracturile de cap radial

Sunt fixate de obicei printr-o interventie chirurgicală clasică ce are ca scop reducerea și fixarea fracturii prin șuruburi, tije, etc.

Traumatismul cauzat de intervenția chirurgicală în completare la traumatismul inițial care a produs fractura creează o rigiditate dezabilitantă a articulației și din acest motiv este esențial să se înceapă kinetoterapia cât mai repede posibil.

fractura de scafoid

Fractura osului scafoid este cea mai frecventa fractura la nivelul oselor carpiene (aproape 90% din cazuri). Acestea se realizeaza doar ca urmare a caderii pe mana in hiperextensie si se pot asocia si leziuni ale ligamentelor mici ce fixeaza scafoidul, mai ales cele dinspre osul semilunat.

De obicei fractura produce o durere vie si o tumefiere semnificativa localizata in apropierea tabacherei anatomice (zona mica triunghiulara de la baza policelui). Durerea limiteaza miscarea in toate planurile.

Pentru a simplifica sunt catalogate 3 tipuri de fracturi in functie de localizare: proximale, distale si istmice. Localizarea fracturii este foarte importanta pentru alegerea modalitatilor kinetoterapeutice si pentru prognozele pe termen lung. In concluzie, fracturile cu timpul de vindecare cel mai lung si cu risc de complicatii sunt cele proximale, deoarece irigarea se face de la distal spre proximal, iar copiii au de obicei o vascularizatie mult mai importanta a 2/3 distala in raport cu treimea proximala.

Pentru a pune diagnosticul, medicul, se va baza atat pe anamneza cat si pe semnele clinice; de obicei diagnosticul este confirmat de examenul radiologic al incheieturii mainii, examen efectuat in pozitii specifice pentru scafoid. Sunt cazuri unde o fractura poate trece neobservata la prima radiografie; dar daca suspiciunea de fractura ramane prezenta este bine sa se repete radiografia dupa 15 zile sau efectuarea imediata a unui computer tomograf pentru a confirma diagnosticul.

O diagnosticare tarzie sau o imobilizare prea scurta pot fi cauzele cele mai frecvente pentru complicatii cum ar fi osteonecroza capatului proximal sau pseudoartroze (articulatii false).

Imobilizarea cu gips cuprinde si policele, gips care trebuie mentinut intre 6 si 10 saptamani. Daca fracturile proximale sunt tratate chirurgical cu material de osteosinteza printr-o incizie mica (calea lui Herbert) imobilizarea va fi cu oreteza si va dura doar 2 saptamani.

La indepartarea gipsului sau ortezei (indepartarea vine dupa confirmarea radiologica a vindecarii) este oportuna inceperea unui ciclu de recuperare kinetoterapeutica care are ca scop recuperarea miscarii si fortei musculare intrinsece si extrinsece a mainii. Programul recuperator se va completa cu exercitii specifice de terapie ocupationala pentru recuperarea manualitatii specifice nevoilor fiecaruia.

luxatia cotului

Cel mai frecvent traumatism la nivelul mainii este caderea pe mana in extensie si rotatie externa. Acest lucru duce la intinderea structurilor capsulei articulare.

O sa ajungi la medic cu o durere tipica in toata articulatia si cu un edem considerabil.

Pot aparea umflaturi in spatele inchieturii mainii, dar de obicei o perioada de repaus de 10 zile cu aplicatii de gheata si o orteza pentru limitarea miscarii sunt suficiente pentru a gestiona durerea.

Dupa aceasta perioada este nevoie de kinetoterapie pentru a recupera intreaga amplitudine de miscare si forta musculara. Vom face impreuna exercitii de proprioceptie si coordonare pentru a recupera intreaga functie a mainii.

luxatia degetelor

Leziunile ligamentare ale articulatiilor falangelor sunt de obicei de gradul intai sau doi si afecteaza cu precadere degetele 4 si 5 (inelarul si degetul mic), care sunt si cele mai vulnerabile.

Luxatia acestora produce o durere puternica imediata care tinde sa se diminueze in urmatoarele 2-3 minute dupa trauma si permite in general reluarea activitatii mainii. Limitarea miscarii este data de cele mai multe ori de nivelul edemului si tot din acest motiv inchiderea pumnului devine dificila.

In destul de multe cazuri exista si fracturi necunoscute la acest nivel ce pot produce rigiditate articulara si artroze precoce. Din acest motiv se recomanda un examen radiologic de cele mai multe ori. Medicul probabil va va recomanda un bandaj de protectie timp de 7-10 zile.

In cazul in care faceti sport, degetele se pot imobiliza lipindu-se de cel de langa. Imobilizarile cu atela se recomanda doar in leziuni de gradul 3 cu un grad usor de instabilitate articulara. Datorita localizarii leziunii se poate recomanda un tratament cu analgezice pe perioada imobilizarii. Dupa inlaturarea atelei, trebuie efectuate mobilizari si exercitii pentru recastigarea functiei degetului afectat si pentru cresterea fortei musculaturii proprii a mainii.

sindromul de tunel carpian

Acest sindrom este produs de un conflict mecanic intre continator (tunelul carpian) si continut (pachetul vasculo-nervos si tendoanele care trec prin tunelul carpian). Mai precis, nervul median este impins in ligamentul transvers carpian, fapt ce va cauza durere si deficiente motorii la nivelul mainii.

Exista o patologie comuna (intalnita mai des) ce este data de o hipertroficitate sinoviala a tendoanelor muschilor flexori si o patologie secundara cauzata de o boala sistemica (amyloidita, artrita reumatoida, diabet) sau de ingustarea tunelului carpian datorata unor accidentari anterioare: luxatii, fracturi, etc.

Sindromul apare mult mai frecvent la femeile in perioada lor fertila si de obicei este bilateral.

Se suspecteaza ca factorul hormonal joaca un rol important in aparitia acestei patologii, dar cercetarile continua in aceasta directie. Acest fapt ar explica recurenta simpromelor pe timpul sarcinii si la menopauza.

In forma comuna (primitiva), simptomul de tunel carpian se caracterizeaza printr-o senzatie de furnicatura sau amorteala a palmei si primelor 4 degete care apare in special noaptea. In patologiile secundare apare de obicei durerea ce tinde sa se inrautateasca la miscare ceea ce o face sa fie o problema cu precadere diurna.

Diagnosticarea acestei probleme se face prin teste clinice specifice sustinute de o electromiografie (EMG) care confirma degenerarea activitatii nervului median. Teste aditionale (analize de sange, radiografii sau RMN) sunt folositoare pentru diagnosticarea patologiilor secundare.

2023 © Kinetic Plus. Toate drepturile rezervate.